Azi sărbătorim Ziua Mondială a teatrului așa că am decis că e momentul propice pentru a vă prezentă o clădire de-a dreptul fascinantă. Mergem la Caracal, în județul Olt, acolo unde vara anului 1896 a fost extrem de importantă pentru istoria orașului. „S-a pus piatra de temelie a Teatrului Naţional. Acest lucru era menit să aducă “propăşirea culturii locuitorilor Caracalului”, scria gazeta de la vremea respectivă. În prezent teatrul poarta numele lui Ștefan Iordache.
Lucrările de construcţie au durat cinci ani, au început la 14 iulie 1896 şi s-au încheiat în 1901. Teatrul s-a realizat după planurile arhitectului austriac Franz Billek, întocmite la Bucureşti în luna mai a anului 1896. Din câte se ştie, aceasta este singura clădire construită de arh. Billeck în Regat. Antreprenor a fost italianul Spaulenzi Mariani, scrie pe pagina teatrului Ștefan Iordache.
Clădirea teatrului din Caracal este în stil eclectic cu accente neobaroce şi neorenascentiste și impresionează prin masivitatea şi bogăţia sa decorativă.
Din cauza crizei economice din 1899, lucrările s-au oprit temporar, fiindcă o clădire cu “atâtea pretenţii cerea multă cheltuială”. Pentru a se finaliza construcția s-au făcut numeroase compromisuri neprevăzute în planurile arhitecturale.
Mai concret s-a hotărât simplificarea unor detalii, s-a renunţat la unele părţi din proiect, decoraţiile din ipsos au luat locul celor din piatră, cele din lemn le-au înlocuit pe cele de piatră artificială, iar intrarea a fost complet transformată, de aceea scuarul din faţa somptuoasei clădiri a rămas neamenajat o lungă perioadă.
Faţadele de nord şi de sud păstrează elemente decorative ale faţadei de est, dar le pune în operă într-un mod diferit. Coloanele angajate devin pilaştri fără capitel, fereastra cu trafor este mărginită de doi mascheroni. Cornişa de coronament se termină cu un fronton triunghiular. Lanternoul peste scările de acces la balcon este din tablă.
Clădirea este din zidărie de cărămidă, la ferestre şi la uşi au fost folosite ca buiandrugi şine de cale ferată înguste. Planşeul etajului este o structură mixtă de şine cu bolţi de zidărie aplatizate peste care este pus un strat de mortar, slab armat, iar planşeul podului era din lemn. Pictura originală nu s-a păstrat, astăzi interioarele fiind complet repictate. Etajul al doilea are trei ferestre mici şi o cornişă pe console, cu trafor din ipsos cu motive vegetale având ca emblemă lira. Iniţial, pe cornişă erau patru statui ce reprezentau muzele: Caliope, Eutherpe, Terpsichore şi Thalia, înlocuite în 1959. (Sursa, Monografia Caracal, Jurnalul Naţional).
Pentru sfârşitul anului 2008, în istoria Caracalului se consemna: „S-a desăvârşit consolidarea şi restaurarea Teatrului Naţional menit a aduce prosperitate culturii locuitorilor Caracalului”. Ceea ce am aşteptat cu toţii, unii cu credinţă, alţii cu îndoială, iată că s-a întâmplat la 19 decembrie 2008, când, după 22 de ani, s-au redeschis uşile Teatrului Naţional. În 1987 teatrul a fost închis din cauza unui incendiu care a distrus interiorul, acoperișul, instalațiile electrice și de sonorizare.
În sala Teatrului Naţional au jucat cei mai de seamă actori ai scenei româneşti. Printre ei şi Nottara, cu spectacole în stagiuni permanente.
